Mandatul a cinci judecători ai Curții Constituționale expiră în august. Curtea cere autorităților să inițieze procedurile de numire a noilor membri

21 mai 2025, 07:25

Curtea Constituțională a informat Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii despre faptul că, la data de 16 august 2025, expiră mandatul a cinci judecători constituționali, aceștia atingând termenul legal de șase ani prevăzut de Constituție. 

În notificarea adresată celor trei autorități, Curtea a invocat dispozițiile articolului 13 din legea menționată, potrivit căruia procedura de desemnare a noilor judecători trebuie inițiată cu trei luni înainte de expirarea mandatelor. Astfel, fiecare autoritate care a numit judecătorii respectivi — Parlamentul, Guvernul și CSM — este obligată să demareze procedura de numire a noilor membri, fie din oficiu, fie ca urmare a informării oficiale transmise de președintele Curții.

Conform legii, Parlamentul și Guvernul urmează să numească câte doi judecători, iar Consiliul Superior al Magistraturii — unul. Totodată, în cazul în care judecătorii actuali îndeplinesc condițiile legale și își exprimă acordul în scris, autoritățile competente pot decide reînnoirea mandatului acestora.

Curtea Constituțională subliniază importanța respectării termenelor legale pentru a evita un eventual blocaj instituțional și pentru a asigura continuitatea funcțională a instituției.

Autoritățile urmează să decidă în perioada următoare dacă vor numi noi judecători sau vor reconfirma actualii membri pentru un nou mandat.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo