Premierul României, Marcel Ciolacu ia în calcul demisia după eșecul de la prezidențiale

05 mai 2025, 12:16

Marcel Ciolacu ia în calcul demisia din funcția de premier al României, în urma rezultatelor slabe obținute de candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, potrivit informațiilor Digi24. Discuții în acest sens au loc încă de astăzi în interiorul Partidului Social Democrat, iar o decizie ar putea fi anunțată chiar în cursul zilei, în ședința coaliției de guvernare.

Sursele Digi24 susțin că liderul PSD ar putea alege să își depună mandatul în această ședință sau, cel târziu, în următoarele zile. 

Social-democrații sunt nemulțumiți de faptul că, în actuala formulă de coaliție, nu s-a reușit impunerea candidatului comun în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Crin Antonescu. Potrivit acelorași surse, există tot mai multe voci în PSD care cer demisia întregii conduceri și organizarea unui congres extraordinar pentru o schimbare majoră în partid.

Marcel Ciolacu a fost candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024, însă a ratat calificarea în turul al doilea, un eșec răsunător pentru liderul social-democrat și pentru partidul aflat la guvernare. 


Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo