Marea Britanie anunță un „pachet major de sancțiuni” împotriva Rusiei

23 februarie 2025, 12:19

Marea Britanie va prezenta luni un „pachet major de sancțiuni” împotriva Rusiei pentru a marca împlinirea a trei ani de la începutul războiului rusesc din Ucraina, a anunțat duminică ministrul de externe David Lammy.

Acum este momentul să „strângem șurubul asupra Rusiei lui Putin”, a spus ministrul într-un comunicat citat de France Presse, transmite Hotnews.ro. 

Mâine, intenționez să anunț cel mai mare pachet de sancțiuni împotriva Rusiei din zilele de după începerea războiului, pentru a eroda mașinăria sa militară și a reduce veniturile care alimentează distrugerea din Ucraina”, a adăugat el.

Uniunea Europeană urmează, de asemenea, să adopte luni o nouă serie de sancțiuni împotriva Moscovei, inclusiv o interdicție privind importurile de aluminiu rusesc în UE.

Londra a sancționat deja peste.1 900 de persoane și entități ca răspuns la lansarea de către Rusia a invaziei sale din Ucraina la 24 februarie 2022. De la începutul războiului din Ucraina, Regatul Unit, în coordonare cu partenerii săi, în special din Europa, a introdus o serie de sancțiuni împotriva Rusiei, constând în înghețarea de active și interdicții de călătorie. Aceste măsuri vizează sectoarele financiar, aviatic, militar și energetic din Rusia, precum și persoane apropiate regimului lui Vladimir Putin sau implicate în război, inclusiv în țări terțe.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo