Marea înțelegere făcută de Joe Biden cu Xi Jinping, pe final de mandat

17 noiembrie 2024, 15:24

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping au convenit, sâmbătă, că oamenii şi nu inteligenţa artificială ar trebui să ia decizii cu privire la utilizarea armelor nucleare, potrivit Casei Albe, relatează Reuters.

„Cei doi lideri au afirmat necesitatea de a menţine controlul uman asupra deciziei de a utiliza arme nucleare. Cei doi lideri au subliniat, de asemenea, necesitatea de a lua în considerare cu atenţie riscurile potenţiale şi de a dezvolta tehnologia AI în domeniul militar într-un mod prudent şi responsabil”, a declarat Casa Albă într-un comunicat.

De luni de zile, Washingtonul face presiuni asupra Beijingului pentru ca acesta să renunţe la o rezistenţă îndelungată la discuţiile privind armele nucleare.

Cele două ţări au reluat pentru scurt timp discuţiile la nivel oficial privind armele nucleare în noiembrie, dar de atunci aceste negocieri au stagnat, un înalt oficial american exprimându-şi public frustrarea cu privire la reactivitatea Chinei.

În ceea ce priveşte inteligenţa artificială, China şi Statele Unite au lansat primele lor discuţii bilaterale oficiale pe această temă în luna mai, la Geneva, dar se crede că aceste discuţii nu au atins procesul decizional privind armele nucleare.

Departamentul american al Apărării a estimat anul trecut că Beijingul are 500 de focoase nucleare operaţionale şi probabil va avea mai mult de 1.000 până în 2030, în comparaţie cu 1.770 şi 1.710 focoase operaţionale desfăşurate de Statele Unite şi, respectiv, Rusia, potrivit News.ro.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo