Comisarul european pentru extindere, Marta Kos a ajuns sâmbătă, 10 mai, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Republica Moldova, în orașul Bălți, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale și cu reprezentanți ai comunității de afaceri din regiunea de nord.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții mediului de afaceri au evidențiat provocările cu care se confruntă și principalele nevoi pentru dezvoltare. Printre acestea s-au numărat: investiții în educație, pentru formarea unor specialiști adaptați cerințelor actuale ale pieței; dezvoltarea unor sisteme eficiente de irigare, în contextul schimbările climatice care reprezintă o provocare majoră pentru obținerea unor recolte de calitate și competitive.
În intervenția sa, comisarul Marta Kos a declarat: "Îmi este tare dragă Moldova, pentru că îmi amintește de țara mea – care este și mai mică decât Moldova, dar care, odată ce a aderat la UE, a reușit să prospere."
De asemenea, la Bălţi peste 100 de tineri s-au întâlnit cu Marta Kos, comisara europeană pentru extindere, pentru un dialog sincer și deschis despre viitorul european al Moldovei.
Tinerii au pus întrebări directe despre procesul de aderare la Uniunea Europeană, reforme, oportunități pentru generația lor și despre rolul activ pe care îl pot juca în acest parcurs.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ