MEC: Elevii din gimnaziu vor susține evaluări tematice la română și matematică

18 octombrie 2024, 20:45

Ministerul Educației și Cercetării va organiza evaluări tematice la limba și literatura română și matematică pentru elevii de gimnaziu, a anunțat astăzi ministrul Dan Perciun.

Scopul inițiativei este de a evalua nivelul real de cunoștințe al elevilor și de a oferi ministerului o mai bună înțelegere a situației educaționale la nivel național, iar elevilor o reflecție asupra cunoștințelor pe care le au, și la ce trebuie să atragă atenție.

„Nu a mai existat o asemenea experiență în ultimii ani, alături de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare am discutat cu directorii din întreaga țară și le-am propus să participe într-un asemenea exercițiu în calitate de școli-pilot. Dar ne-a bucurat că există foarte mult interes pentru un asemenea exercițiu. Scopul lui este să ne ajute pe noi la minister să înțelegem mai bine situația în țară, pentru directori să-i ajute mai bine să înțeleagă situația în instituția lor de învățământ, iar pentru elevi să reprezinte un barometru a cunoștințelor reale, având parte de o evaluare externă”, a relatat ministrul Educației, Dan Perciun.

Amintim că peste 6 mii de elevi din clasa IX-a vor beneficia de ore suplimentare gratuite la matematică pentru a se pregăti de examenele de absolvire a gimnaziului. Potrivit Ministerului Educației, lecțiile gratuite se vor desfășura în grupuri mici a câte 3-4 copii. Instruirile vor avea durata de 30-40 de ore. În anul 2025, examenele naționale de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în Centre de examene exact ca la Bacalaureat.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi caltativ

 

 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo