Mesajul Evgheniei Guţul, după plasarea în penitenciar: "Este un dosar fabricat". Decizia va fi contestată la Curtea de Apel

29 martie 2025, 18:41
323324a7-de90-43b1-8f3a-a0b07c5e9107

Başcanul Găgăuziei, Evghenia Guţul a transmis un mesaj prin intermediul avocaţilor săi, după ce ieri a fost arestată preventiv pe un termen de 20 de zile. Guţul susţine că dosarul penal în privinţa sa este "absolut fabricat" şi afirmă că măsura de arest a fost aplicată abuziv, "împotriva bunului simţ şi al legii". De asemenea, în mesajul său başcanul a precizat că această situaţie este "o lovitură dată" inclusiv locuitorilor Găgăuziei".

"Să știți – NU SUNT FRÂNTĂ! Nu am ezitat, nu am cerut milă de la cei care vor să umilească Găgăuzia. Și nu-mi voi trăda convingerile! Pentru că știu că în spatele meu sunteți VOI. În spatele meu este adevărul. În spatele meu este pământul nostru, copiii noștri, viitorul nostru!

Vă îndemn să nu cedați în fața fricii, să nu vă pierdeți speranța și să nu renunțați la credința în victoria noastră. Nicio represiune nu ne va putea forța să tăcem, nicio acuzație falsă nu ne va opri din lupta pentru interesele noastre, pentru viitorul Găgăuziei și al întregii țări. Ei cred că, închizându-mă, vor înăbuși furia voastră, forța voastră lăuntrică. Dar se înșală. Cu cât e mai mare presiunea, cu atât mai puternici devenim.
Tovarăși! Lupta adevărată abia începe. Să apărăm fiecare casă, fiecare stradă, fiecare suflet din Găgăuzia noastră! Fiecare funcționar, fiecare judecător, fiecare trădător care s-a vândut pe treizeci de arginți să știe – nu vom ierta și nu vom uita!
Această arestare nu este decât o încercare prin care vom trece cu demnitate. Cred în adevărul nostru, în forța poporului și în faptul că dreptatea va învinge. Luptați! Credeți! Mă voi întoarce curând! ", a transmis Guţul.
 
Potrivit informaţiilor, decizia privind aplicarea arestului preventiv va fi contestată la Curtea de Apel întrucât ar fi fost emisă "ilegal şi cu încălcări grave de procedură".
 
Membrii blocului politic "Victorie" afirmă că "procuratura era obligată să transmită cererea de arest cu cel puțin 24 de ore înainte de expirarea termenului de reținere, împreună cu dovezile necesității acesteia, însă, în realitate, documentele au sosit cu întârziere".
 
De asemenea, aceştia susţin că "niciunul dintre "argumentele pentru arest" invocate nu ar fi fost confirmate:
 
"Evghenia Guțul este un funcționar public oficial, nu a încălcat măsurile stabilite anterior de instanță, are domiciliu stabil și copii minori. Puterea se va schimba în curând, iar sistemul judiciar va deveni corect și independent. Cei care au dat ordine și au luat decizii ilegale de arestare vor ajunge acolo unde se află acum Bașcanul Găgăuziei. Dar nu pentru 20 de zile, ci pentru 20 de ani", au conchis reprezentanţii Victorie.
 
Başcanul Găgăuziei, Evghenia Guţul a fost plasată în arest preventiv pentru 20 de zile vineri, 28 martie. Decizia a fost aprobată de către magistraţii Judecătoriei Ciocana, după o ședință care a durat aproape 9 ore, cu ușile închise.  Instanța a admis parțial cererea procurorilor, care au solicitat 30 de zile de arest preventiv.
 
Procurorii susţin că başcanul este acuzată de complicitate la patru infracțiuni: finanțarea ilegală a campaniei electorale la funcția de bașcan al Găgăuziei din anul 2023, falsificarea documentelor oficiale, depunerea declarațiilor false și falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei.
 
Evghenia Guţul pledează nevinovată, iar avocatul acesteia susţine că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo