Mesajul Mitropolitului Vladimir înainte de alegeri: "Vom decide care va fi drumul nostru de mai departe"

16 octombrie 2024, 13:01

Mitropolitul Moldovei, Vladimir a transmis un mesaj în preajma alegerilor prezidenţiale şi a referendumului, prin care îndeamnă moldovenii să participe la scrutin pentru că "de voturile pe care le vom face în această zi, depinde nu doar prezentul nostru dar și viitorul generațiilor ce vin". De asemenea, mitropolitul a mai îndemnat credincioşii să participe dumincă la Sfânta Liturghie, după care să îşi exercite dreptul la vot: "să vă sfătuiți cu cel mai înțelept și nepărtinitor Sfetnic – Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după care să luați hotărârea pe care o considerați corectă"

" Pe data de 20 octombrie ne așteaptă un important eveniment civic, în cadrul căruia vom decide nu doar cine va fi la cârma Țării în calitate de Președinte pentru următorii patru ani, dar și care va fi drumul nostru de mai departe.

În calitate de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova dar și de concetățean, vă îndemn pe toți să vă îndepliniți conștiincios această datorie pe care o avem cu toții, indiferent de viziunile și preferințele politice personale și să fiți responsabili din punct de vedere cetățenesc.

Iar înainte de a lua această importantă decizie, vă îndemn ca la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie să vă sfătuiți cu cel mai înțelept și nepărtinitor Sfetnic – Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după care să luați hotărârea pe care o considerați corectă.

Să fim deci cu luare aminte, pentru că de voturile pe care le vom face în această zi, depinde nu doar prezentul nostru dar și viitorul generațiilor ce vin. Cu arhierești binecuvântări și dragoste întru Hristos", se mai arată în mesajul Mitropoliei Moldovei

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo