
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi a avut astăzi o convorbire telefonică cu noul ministru a Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu. Mihai Popșoi a felicitat-o pentru preluarea mandatului și i-a urat succes în exercitarea noii funcții, adresând totodată invitația de a efectua în viitorul apropiat o vizită în Republica Moldova.
În cadrul discuției, cei doi oficiali au reconfirmat caracterul special al relațiilor bilaterale și au subliniat importanța sprijinului constant oferit de România pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, precum și pentru dezvoltarea proiectelor comune în domenii prioritare:
"România rămâne cel mai apropiat partener al Republicii Moldova, iar sprijinul său pentru parcursul nostru european, securitatea energetică, conectivitatea și dezvoltarea economică este foarte important", a menționat ministrul Mihai Popșoi.
Părțile au convenit să aprofundeze parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și România, cu beneficii concrete pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ