
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a discutat miercuri, 4 martie, la telefon cu omologul său din Emiratele Arabe Unite, Abdullah bin Zayed al Nahyan, despre evoluțiile recente din Orientul Mijlociu și impactul acestora asupra securității regionale.
Convorbirea are loc în contextul atacurilor cu rachete lansate de Iran asupra Emiratelor Arabe Unite și a altor state din regiune, situație care a dus la închiderea temporară a spațiului aerian și la perturbarea traficului aerian. Restricțiile au afectat și deplasarea unor cetățeni ai Republicii Moldova aflați pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.
Șeful diplomației moldovene a abordat prioritar situația moldovenilor din zonă. Partea emiriană a dat asigurări că este pregătită să ofere sprijin pentru siguranța acestora și pentru gestionarea dificultăților generate de restricțiile temporare de zbor.
Totodată, oficialul din Emiratele Arabe Unite a mulțumit pentru poziția de solidaritate exprimată de Republica Moldova și a subliniat necesitatea unor eforturi coordonate pentru prevenirea escaladării tensiunilor.
La finalul discuției, cei doi miniștri au reiterat interesul pentru menținerea dialogului și dezvoltarea cooperării bilaterale.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ