
Poliția Națională anunță că, în weekend, au fost constatate peste 4.500 de încălcări ale regulilor de circulație rutieră pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit autorităților, cele mai frecvente abateri au vizat excesul de viteză, conducerea în stare de ebrietate și nerespectarea semnelor de circulație.
Conform datelor prezentate de Inspectoratul General al Poliției:
73 de șoferi au fost înlocuiți de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate;
2.209 conducători auto au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză;
671 de șoferi nu au respectat indicatoarele de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor;
312 persoane au fost surprinse conducând fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare obligatorie;
392 de șoferi au oprit vehiculele în locuri interzise;
83 de conducători auto au fost amendați pentru neacordarea priorității pietonilor sau cicliștilor;
709 persoane au primit sancțiuni pentru necuplarea centurii de siguranță și utilizarea telefonului mobil la volan;
45 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce. Totodată, polițiștii au intervenit în 2.461 de cazuri, în urma solicitărilor primite la Serviciul Unic 112.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ