Ministerul Educației va crea ”lista neagră” a profesorilor demiși pentru abuzuri asupra elevilor

14 aprilie 2025, 19:16

Ministerul educației vrea să creeze un registru al profesorilor demiși pentru abuzuri asupra elevilor. Despre aceasta ministrul Dan Perciun a anunțat la Europa Liberă.

”Am avut o situație, cred că în 2023, într-o grădiniță, unde un angajat din personalul tehnic a comis acte de violență absolut reprobabile. Ulterior, s-a angajat într-o altă instituție, iar cei care l-au angajat nu erau la curent cu incidentul”, a explicat Perciun necesitatea unui astfel de sistem de evidență.

Potrivit lui, ministerul lucrează acum împreună cu juriști pentru a defini cadrul legal necesar, iar sistemul ar putea deveni funcțional până la sfârșitul anului. Deocamdată, nu este clar dacă acest registru va fi accesibil doar pentru instituțiile de învățământ și pentru autorități sau va putea fi consultat de oricine. De asemenea, ministerul trebuie să stabilească criteriile exacte pentru includerea și păstrarea datelor.

Perciun a recunoscut că ar putea fi o problemă în cazul angajaților care comit abuzuri, dar demisionează înainte să fie sancționați sau concediați. „Atunci când o persoană pleacă de bunăvoie, fără a fi sancționată, aceasta nu rămâne în evidențele oficiale. În astfel de situații, plecarea poate fi determinată de presiunea publică”, a precizat ministrul.

În plus, rămâne de stabilit ce tipuri de abuz vor duce la includerea în registru și dacă va fi vorba doar de profesori sau și de alți angajați din educație, cum ar fi personalul auxiliar și tehnic.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo