Ministrul Educației a reacționat dupǎ ce directorul liceului Gheorghe Asachi din Chișinǎu a fost reținut fiind bǎnuit de corupție: Lipsesc sancțiuni reale, iar schimbările întârzie

30 octombrie 2025, 13:54
Embed:

Ministerul Educației și Cercetǎrii a anunțat, joi 30 octombrie, cǎ s-a autosesizat în legătură cu presupusele fapte de corupție investigate de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) la Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău.

„MEC condamnă ferm orice formă de corupție în sistemul educațional și își exprimă deplina susținere pentru acțiunile instituțiilor de drept menite să asigure respectarea legii și protejarea interesului public”, a reacționat instituția. 

Acest caz va fi examinat în cadrul Consiliului de Etică al Ministerului Educației și Cercetării, a precizat MEC.

„Practicile ilegale care afectează accesul echitabil la educație subminează încrederea părinților și a societății în instituțiile de învățământ și nu vor fi tolerate. Facem apel către cadrele didactice și managerii instituțiilor de învățământ să dea dovadă de integritate, responsabilitate și respect față de lege, iar părinții și elevii care se confruntă cu situații similare sunt încurajați să le raporteze la linia fierbinte a Centrului Național Anticorupție – 0800 55555”, se mai aratǎ în comunicat.

Ministrul în exercițiu al Educației și Cercetării, Dan Perciun, a reacțional și el. Acesta a spus cǎ "din păcate, greșelile câtorva umbresc imaginea unei întregi profesii".

„Putem organiza zeci de sesiuni despre integritate, adopta Coduri de etică și stabili reguli clare de conduită, dar atâta timp cât lipsesc sancțiuni reale, schimbările profunde vor întârzia să apară. Intervenția promptă și fermă a Centrului Național Anticorupție este esențială pentru a reduce sentimentul de impunitate și pentru a consolida respectul față de lege. Majoritatea covârșitoare a celor din sistem — oameni onești, dedicați și responsabili — au de câștigat de pe urma acțiunilor corecte și echitabile. Pentru că, din păcate, greșelile câtorva umbresc imaginea unei întregi profesii. Oamenii onești sunt, fără îndoială, majoritatea și ei merită tot respectul și aprecierea”, a punctat Dan Perciun.

Directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, Natalia Bulat, și reprezentantul unui agent economic au fost reținuți joi dimineață de ofițerii Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de  corupție. Directorul adjunct al instituției este cercetat în libertate.

Potrivit CNA, Persoanele vizate sunt suspectate de delapidarea mijloacelor bănești aflate la balanța instituției de învățământ, prin angajări fictive, precum și de pretinderea, acceptarea și primirea sistematică de mijloace financiare de la diverși agenți economici echivalente cu aproximativ 10% din valoarea contractelor de achiziție de bunuri, servicii și lucrări. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo