Ministrul francez de Interne: Zeci de persoane care intenţionau să perturbe Jocurile Olimpice, arestate

29 iulie 2024, 20:08
fr2

Zeci de persoane au fost arestate în Franţa pentru că intenţionau să perturbe Jocurile Olimpice, a anunţat luni, 29 iulie curent, ministrul de Interne, Gerald Darmanin, transmite Agerpres.

Forţele de securitate au arestat aproape 50 de persoane, a declarat Darmanin pentru France 2 TV.

"Au existat planuri privind acţiuni de sabotaj sau proteste radicale care ar fi urmat să aibă loc chiar de la primele probe ale competiţiei olimpice, dar am reuşit să împiedicăm aceste lucruri", a menţionat ministrul.

Ziarul "Le Parisien" a informat că 45 de membri ai grupării ecologiste radicale "Extinction Rebellion" au fost reţinuţi, ei planificând acţiuni de protest faţă de consecinţele sociale şi ecologice ale JO 2024.

"Le Figaro" a relatat că un activist de extremă-stângă a fost arestat duminică la Oissel, la aproximativ 121 de kilometri nord-vest de Paris. Bărbatul a fost reţinut într-un tren având asupra sa "chei de acces la sediile tehnice ale SNCF", dar şi "cleşti pentru tăiat sârma".

Parchetul din Paris a declarat că această arestare nu are legătură cu ancheta privind perturbarea traficului feroviar de vineri.

"Toate aceste ameninţări se identifică perfect cu metodele folosite de extrema-stângă", a subliniat ministrul francez de Interne.

"Sabotaje nocturne" care au afectat reţelele de fibră optică ale mai multor operatori, între care Free şi SFR, au fost comise în noaptea de duminică spre luni în şase departamente din Franţa, au informat luni surse din poliţie citate de AFP.

Parisul, inima Jocurilor Olimpice de vară în perioada 26 iulie - 11 august, nu a fost afectat, a adăugat sursa citată, precizând că departamentele în cauză sunt situate în sud-estul, sud-vestul, estul şi nordul Franţei.

Aceste "sabotaje" - care au avut loc în departamentele Bouches-du-Rhone, Aude, Oise, Hérault, Meuse şi Drome - au intervenit la câteva ore după sabotarea mai multor linii feroviare de mare viteză care a provocat haos în gări vineri dimineaţă, cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

"Toate trenurile" din reţeaua de mare viteză franceză circulă "normal" luni dimineaţă, a dat asigurări ministrul delegat al transporturilor, Patrice Vergriete.

 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo