
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a refirmat sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina la reuniunea ministerială "Ucraina – Europa de Sud-Est", organizată în cadrul Forumului de la Dubrovnik. În intervenția sa, Mihai Popșoi a condamnat ferm agresiunea continuă a Federației Ruse împotriva Ucrainei, subliniind consecințele umanitare dramatice, distrugerile de amploare și riscurile majore asupra securității și stabilității regionale.
"În astfel de circumstanțe, Ucraina are nevoie de tot sprijinul comunității internaționale pentru a face față agresiunii continue a Rusiei, iar viitoarea aderare a Republicii Moldova și Ucrainei în UE este vitală pentru stabilitatea, securitatea și prosperitatea pe termen lung a regiunii noastre și a Europei în ansamblu. În același timp, aderarea noastră la Uniunea Europeană nu este doar un obiectiv pentru noi, ci este un mijloc prin care asigurăm pacea, securitatea și bunăstarea poporului nostru", a declarat oficialul moldovean.
Evenimentul a reunit miniștri ai afacerilor externe din regiune, fiind parte a unui format de dialog politic menit să consolideze sprijinul pentru suveranitatea Ucrainei și pentru procesul său de reconstrucție, iar reuniunea s-a încheiat cu adoptarea unei declarații comune, prin care statele participante își reconfirmă sprijinul pentru Ucraina și pentru continuarea parcursului său european.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ