Moldova revine la comercializarea pâinii neambalate. Cum își explică Guvernul decizia

03 octombrie 2024, 13:03

Guvernul a aprobat un proiect de Hotărâre privind modificarea unor acte normative menite să faciliteze activitatea mediului de afaceri. Documentul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și are drept scop ”reducerea costurilor în activităţile de afaceri prin eliminarea barierelor administrative, cerinţelor nejustificate sau depășite, inclusiv prin adoptarea bunelor practici europene în domeniul economic”.

Astfel documentul prevede mai multe măsuri, printre care și eliminarea interdicției de comercializare a pâinii și produselor de panificație mici, coapte în brutării, neambalate. 

În nota explicativă a proiectului este precizat că unitățile comerciale au în vânzare atât pâine achiziționată de la producători (care este transportată fiind ambalată),cât și dispun de propria producție de panificație, amplasată nemijlocit în punctele de vânzări (ex. ciabatta, baguette, chifle).

”Comercializarea producției de panificație proprii are loc în spații special amenajate, astfel încât, cumpărătorul de sine stătător își alege produsul și-l ambalează în ambalajul de consum special destinat acestor scopuri, având la dispoziție rechizitele pentru asigurarea igienei (mănuși plastic). Este incertă motivația, care a stat la baza aplicării unei asemenea restricții, prevăzute în pct.34 al Regulamentului. Or, pâinea produsă la propria brutărie din incinta magazinului, urmând a fi ambalată preventiv până a fi plasată comercializării, în scurt timp își va pierde din proprietățile sale calitative, inclusiv exteriorul. De asemenea, ambalarea imediată a produselor de panificație preparate pe loc, care sunt încă fierbinți, poate prezenta mai multe neajunsuri și defecte, atât din perspectiva calității produsului, cât și din punct de vedere al siguranței alimentare”, explică autorii documentului.

Autoritățile au calculat că acest pachet de măsuri de debirocratizare implică o economie totală pentru antreprenorii moldoveni de aproximativ 44 de milioane de lei pe an, ceea ce îi va ajuta să-şi dezvolte afacerile, iar cel mai mare efect economic (circa 35 milioane lei) este așteptat de la permiterea de a comercializa neambalate pâinea și produsele de panificație mici.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo