
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea cele de-a treia ediții a Marii Dictări Naționale, eveniment dedicat Zilei Limbii Române. Manifestarea va avea loc pe 31 august, începând cu ora 9:00, în Piața Marii Adunări Naționale, unde sunt așteptate peste 2000 de persoane – de patru ori mai mult decât la prima ediție din 2023.
"Marea Dictare Națională nu este doar o competiție lingvistică, ci și o sărbătoare a unității culturale, deschisă tuturor celor care iubesc limba română: cadre didactice, elevi, studenți, profesioniști din orice domeniu", a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Înscrierea este obligatorie și se face online, prin completarea formularului disponibil aici, până la 27 august 2025. Textul dictării va fi anunțat în dimineața concursului, iar câștigătorii vor fi premiați într-o ceremonie festivă organizată în luna septembrie.
Evenimentul va putea fi urmărit și online, pentru a permite participarea simbolică a diasporei. Ministerul încurajează, de asemenea, organizarea de sesiuni similare la nivel local și raional.
"Limba română ne unește dincolo de granițe și ne amintește că avem rădăcini și valori comune. Vă invităm să veniți cu familia, colegii și prietenii și să transformăm Piața Marii Adunări Naționale într-o mare sală de clasă în aer liber", a adăugat ministrul.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ