
Moldovenii care lucrează în Elveția vor avea dreptul la pensii și alte prestații sociale, grație unui Acord semnat astăzi la Berna de către ministrul Municii şi Protecţiei Sociale, Alexei Buzu împreună cu ambasadorul Stephan Cueni.
Documentul prevede acordarea pensiilor și indemnizațiilor de dizabilitate, inclusiv pentru limită de vârstă, dizabilități cauzate de afecțiuni generale, accidente de muncă sau boli profesionale, precum și pensii de urmaș, pe baza principiului proporționalității.
"Acest Acord va permite celor peste 10 000 de moldoveni stabiliți în Elveția să beneficieze de pensii și alte garanții sociale pentru anii lucrați în ambele state. Sunt mândru că am reușit să ajungem la această etapă importantă și să asigurăm cetățenilor noștri protecția necesară, indiferent de locul unde au muncit", a declarat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.
După semnare, ambele state vor iniția procedurile interne pentru ratificarea documentului.
Acordurile de securitate socială permit cetățenilor moldoveni care au lucrat atât în Moldova, cât și în străinătate, să cumuleze perioadele de muncă pentru a-și obține pensia și alte prestații sociale. Astfel, chiar dacă nu au suficient stagiu de cotizare în țară, pot beneficia de drepturile sociale pe baza totalizării activităților realizate în țările cu care Moldova are încheiate acorduri de securitate socială.
Amintim că, în prezent, Republica Moldova implementează 18 Acorduri în domeniul securității sociale, bazate pe principiul proporționalității, adică fiecare stat acordă și plătește pensii pentru perioada de activitate legală, din care au fost achitate contribuții de asigurări sociale. Acordul dintre Republica Moldova și Confederația Elvețiană va fi al douăzecilea Acord care va fi semnat.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ