Moldovenii din diaspora, care au drept de vot, sunt îndemnaţi să se înregistreze prealabil online pentru a participa la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie. Minsterul Afacerilor Externe anunţă că înregistrarea se face pe pagina Comisiei Electorale Centrale inregistrare.cec.md
Potrivit autorităţilor, înregistrarea este importantă din 2 motive principale:
Ajută în procesul de constituire a secțiilor de votare, așa încât acestea să fie deschise anume acolo unde este nevoie, unde se înregistrează un număr mare de cetățeni ai Republicii Moldova.
Înregistrarea online este obligatorie pentru moldovenii care se află în Statele Unite ale Americii, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda care vor să-și exprime votul prin corespondență, ca metodă alternativă de vot în străinătate cu utilizarea serviciilor poștale.
Amintim că în data de 20 octombrie vor avea loc alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea ţării la Uniunea Europeană.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ