
Moldovenii vor putea călători în Emiratele Arabe Unite fără viză pentru o perioadă de până la 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile calendaristice. Un memorandum în acest sens a fost semnate de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi şi omologul sǎu, şeicul Abdullah bin Zayed al Nahyan.
Conform acestui acord, cetățenii Republicii Moldova vor putea călători în Emiratele Arabe Unite fără viză pentru o perioadă de până la 90 de zile calendaristice în decursul unei perioade de 180 de zile calendaristice.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a subliniat că semnarea acestui Memorandum reflectă angajamentul comun al Republicii Moldova și Emiratelor Arabe Unite de a facilita libera circulație a cetățenilor și de a consolida cooperarea bilaterală.
„Acest acord nu doar simplifică călătoriile și întărește legăturile de prietenie dintre cele două țări, ci oferă și un impuls important dezvoltării economice, turismului și cooperării culturale dintre Moldova și Emiratele Arabe Unite,” a declarat ministrul.
Anul trecut, aproximativ 6.800 de cetățeni moldoveni au călătorit în Emiratele Arabe Unite. Costul unei vize a fost de 80 de euro de persoană.
Acordul va intra în vigoare la 5 septembrie 2025, la 30 de zile după semnarea oficială.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ