Momente de groază la Botanica: Un copac s-a prăbușit lângă o familie cu un copil în cărucior

13 august 2024, 19:25

O familie din Chișinău a trăit momente de groază astăzi, în sectorul Botanica, când un copac s-a prăbușit la câțiva centimetri de locul unde erau cei doi soți și copilul lor aflat într-un cărucior. Incidentul s-a petrecut în apropierea stadionului Zimbru, pe bulevardul Dacia. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Conform Nataliei Stati, șefa serviciului de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, poliția a fost alertată în jurul orei 17:15. Un echipaj a ajuns rapid la fața locului pentru a investiga situația.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un copac a căzut peste o bancă pe care ședea o mamă cu un copil în cărucior. Din fericire, nimeni nu a suferit vătămări fizice. Au fost sesizate serviciile competente pentru a interveni”, a precizat Natalia Stati.

Autoritățile urmează să evalueze cauzele incidentului și să ia măsuri pentru a preveni astfel de evenimente în viitor.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo