Morari s-a lansat în campania prezidenţială la " Muzeul corupţiei": "Nu promit râuri de lapte şi maluri de miere"

27 septembrie 2024, 13:45

Jurnalista Natalia Morari s-a lansat vineri, 27 septembrie, în campania prezidenţială. Morari a ales pentru acest eveniment drumul Leova-Bumbăta, pentru că îl consideră "un exemplu clar al corupției, lipsei de transparență și viziune din partea actualei guvernări". În mesajul său, Morari a mai precizat că "nu promite râuri de lapte şi maluri de miere" ,însă, va lucra pentru toţi cetăţenii.

" Merg în această campanie cu programul "Moldova Nouă", un plan ambițios menit să aducă schimbări radicale și rapide, cu ajutorul căruia îmi propun să transform țara din temelii și să o aduc la standardele unei națiuni europene moderne. Sunt reforme rapide, clare, bine gândite, care oferă un efect aproape imediat...Este un plan clar de acțiune în fiecare domeniu al vieții sociale. Toate acestea fac parte dintr-un mare plan de transformare a țării noastre. Nu pot exista pensii mari fără o economie dezvoltată, salarii decente pentru profesori și medici fără întreprinderi profitabile, și medicină de calitate fără creștere economică. Voi fi președintele noii generații și nu voi ezita să vă spun adevărul. Nu voi avea "ai noștri" și "ai voștri". Voi lucra pentru voi toți, doar pentru voi și pentru nimeni altcineva decât voi. Nu am de gând să vă promit râuri de lapte și maluri de miere, vă spun din start – gratuități nu vor exista. Халявы не будет. Va trebui să muncim foarte mult, dar rezultatul va fi palpabil și vizibil imediat, de fiecare dintre voi", a mai punctat Morari.

La alegerile din 20 octombrie, 11 candidaţi vor lupta pentru fotoliul de preşedinte. Este vorba despre:

  1. Alexandr Stoianoglo, Partidul Socialiștilor;
  2. Maia Sandu, Partidul Acțiune Solidaritate;
  3. Renato Usatîi, Partidul Nostru;
  4. Vasile Tarlev, Partidul pentru Viitorul Moldovei;
  5. Irina Vlah, candidată independentă;
  6. Ion Chicu, Partidul Consolidării și Dezvoltării Moldovei;
  7. Andrei Năstase, candidat independent;
  8. Octavian Țîcu, Blocul electoral "Împreună";
  9. Victoria Furtună, candidată independentă;
  10. Tudor Ulianovschi, candidat independent 
  11. Natalia Morari, candidată independentă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo