Muncitori morți pe șantierele din Capitală: Avocatul Poporului a inițiat o investigație

15 august 2025, 13:06

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a lansat din oficiu o investigație privind o serie de accidente grave de muncă înregistrate în ultimele luni pe șantierele din Chișinău, soldate cu decesul muncitorilor. Într-un mesaj transmis vineri, 13 august, Ombudsmanul a precizat că aceste cazuri ridică suspiciuni privind nerespectarea normelor legale de securitate și sănătate în muncă.

Potrivit informațiilor media, între 16 iunie și 11 august 2025 au avut loc cel puțin trei decese pe șantierele capitalei:

  • 16 iunie: un muncitor român de 43 de ani a căzut de la etajul 9 al unei clădiri din sectorul Botanica;

  • 7 august: un muncitor de 51 de ani a decedat după o cădere de la 4 metri pe același șantier;

  • 11 august: un muncitor de 52 de ani a murit după o cădere de pe un șantier de pe șoseaua Hîncești.

Un alt incident grav, produs vara trecută, a implicat cinci muncitori străini răniți după prăbușirea acoperișului unei clădiri în construcție.

Ombudsmanul avertizează că aceste accidente, produse într-un interval scurt și în zone apropiate, reflectă posibile carențe ale politicilor de protecție în domeniul securității muncii. Există suspiciuni că unii muncitori ar putea fi angajați fără contract, ceea ce le reduce protecția juridică și financiară.

Conform Raportului Inspectoratului de Stat al Muncii 2024, au fost identificate 3.088 de cazuri de muncă informală în 741 de companii, iar din 113 accidente de muncă, 28 au avut loc în construcții, dintre care 17 mortale și 11 grave.

 

Avocatul Poporului subliniază că aceste accidente nu pot fi considerate simple evenimente nefericite, ci pot indica un eșec instituțional în prevenirea riscurilor și protecția drepturilor lucrătorilor, în special pentru cei din categorii vulnerabile.

Abonează-te al canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo