
Fostul lider al Platformei "Demnitate şi Adevăr", Andrei Năstase a venit cu o reacţie pe reţelele de socializare, după ce şeful Inspectoratului General al Poliţiei (IGP) a anunţat că peste şase mii de cetăţeni au fost amendaţi pentru că şi-ar fi vândut votul. Într-un comentariu pe Facebook, Năstase a precizat că este împotriva corupţiei electorale, însă, crede că oamenii ar fi acceptat bani în perioada scrutinului prezidenţial din cauza sărăciei din ţară şi pentru că "trăiesc de pe o zi pe alta", iar pensiile sunt prea mici. Potrivit acestuia, vinovaţi de acest fenomen ar fi reprezentanţii puterii, care au "eșuat în a ne proteja împotriva criminalilor și în ce privește oferirea de alternative oamenilor".
"Să ne înțelegem: nimeni nu zice că mita electorală e un model de democrație. Dar când sărăcia e endemică, când pensia e umilință lunară, când o pungă de mâncare e o rază de speranță, poate că marea problemă nu e omul simplu, vânat și de hoții corupți, și de statul pretins de drept. Poate că statul cu acești gladiatori de carton ai săi – a eșuat în a ne proteja împotriva criminalilor și în ce privește oferirea de alternative oamenilor țării. Poate că pe lângă măsurile post-delictuale de prevenire, pe lângă datul cu bâta, guvernarea ar fi trebuit să dea explicații în fața întregii națiuni despre propriile isprăvi și eșecuri", a scris Năstase.
Politicianul a lansat acuzaţii şi în adresa unor reprezentanţi ai puterii despre care scrie că şi-ar fi "vândut ţara pentru 32 de milioande de dolari":
"Ce-i drept, unii o vând pe 32 de milioane de dolari, dar aia e altă poveste – una care nu se spune nici la televizor, nici în conferințele demnitarilor. De exemplu, despre unde s-au dus cele 32 de milioane de dolari pomeniți chiar de președintele american. Vreun raport? Vreo anchetă? Vreun rezultat? Nimic. Doar fum de PR. Dar, sigur, e mai ușor să vânezi iepuri decât lei. Iepurii nu dau replică, nu apar la talk-show-uri și – cel mai important – plătesc. Cu tăcerea. Cu frica. Cu ultimii bani de pâine", a precizat politicianul.
Precizăm c, peste şase mii de cetăţeni au fost amendat în urma scrutinului prezidenţial din toamnă, fiind acuzaţi de corupere electorală. Potrivit şefului IGP, peste 140.000 de persoane au fost documentate ca subiecți în schema de corupere electorală. Persoanele acuzate de coruperea alegătorilor riscă amendă de la 25.000 de lei până la 37.500 de lei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ