Negocierile de la Istanbul: Ucraina cere o întrevedere Zelenski-Putin până la sfârșitul lunii august, iar Rusia - un scurt armistițiu

24 iulie 2025, 07:58

Miercuri, 23 iulie, la Istanbul a avut loc de-a trei rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina. După ce discuțiile s-au încheiat, șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, a declarat că a propus Moscovei o întrevedere între președinții ucrainean Vladimir Zelenski și rus Vladimir Putin până la sfârșitul lunii august. Întrevederea ar urma să aibă loc în prezența lui Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan.

”Prioritatea numărul unu este organizarea unei întâlniri a liderilor, a președinților”, a declarat Rustem Umerov în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că partea ucraineană a propus organizarea unei astfel de întâlniri înainte de sfârșitul lunii august și că participarea președinților american și turc ar fi importantă. Rusia nu a confirmat o astfel de întâlnire.

Șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, la discuțiile de pace cu ucrainenii a declarat că a propus Kievului armistiții de la 24 până la 48 de ore pe linia frontului, astfel încât ambele armate să își poată recupera morții și răniții. 

”Am propus încă o dată părții ucrainene să ia în considerare (...) stabilirea unor armistiții scurte de 24 până la 48 de ore pe linia frontului, astfel încât echipele medicale să poată evacua răniții, iar comandanți să poată recupera cadavrele soldaților lor”, a declarat Vladimir Medinski în cadrul unei conferințe de presă.

Șefii delegațiilor ucraineană și rusă, Rustem Umerov și Vladimir Medinski, au avut miercuri la Istanbul o întâlnire tete-a-tete, înaintea celei de-a treia runde de tratative de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, notează Interfax, citată de AFP și Reuters.

În luna mai, Ucraina și Rusia au început să poarte discuții directe pentru prima dată în ultimii trei ani. Până acum, negocierile au condus la un schimb pe scară largă de prizonieri de război, în cel mai recent fiind eliberați soldați sub 25 de ani și militari grav răniți.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo