Negocierile de la Riad: Este puțin probabil ca întâlnirea dintre Putin și Trump să aibă loc săptămâna viitoare

18 februarie 2025, 14:43

Este puțin probabil ca întâlnirea dintre Vladimir Putin și Donald Trump să aibă loc săptămâna viitoare, a anunțat consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov, după negocierile de la Riad, care au durat mai mult de patru ore.

”Discuțiile dintre cele două delegații nu au fost rele, SUA și Rusia au decis să-și întărească relațiile. La timpul potrivit echipe separate din partea celor două state vor începe discuțiile cu privire la Ucraina. Deocamdată este greu de spus că pozițiile rușilor și ale americanilor se apropie, dar s-a ajuns la un acord de a ține cont de interesul fiecărui stat. Moscova și Washingtonul vor lucra pentru a pregăti întrevederea dintre Trump și Putin”, a anunțat Ușakov pentru presa rusă.

Cine sunt oficialii de rang înalt din SUA, Rusia şi Arabia Saudită prezenţi la Riad 

Delegaţia SUA:
Steve Witkoff, un apropiat al lui Trump şi emisar pentru Orientul Mijlociu, a jucat un rol esenţial în presiunile asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru acceptarea unui armistiţiu în Gaza.

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, este primul latino-american în această funcţie şi un susţinător ferm al unei abordări dure faţă de China şi Iran, opunându-se totodată sprijinului suplimentar pentru Ucraina.

Mike Waltz, consilierul pentru securitate naţională, este un veteran decorat cu un istoric de susţinere a politicilor lui Trump şi de consiliere a administraţiilor republicane anterioare.

Delegaţia rusă:
Sergei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei de peste două decenii, este cunoscut pentru opoziţia sa faţă de influenţa occidentală, însă influenţa sa reală asupra lui Vladimir Putin rămâne discutabilă.

Iurii Ușakov, diplomat experimentat şi fost ambasador al Rusiei în SUA, este principalul consilier de politică externă al lui Putin de peste un deceniu. 

Gazdele saudite:
Prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, ministrul de externe al Arabiei Saudite, şi Mosaad bin Mohammad Al-Aiban, consilierul pentru securitate naţională, au participat la deschiderea întâlnirii, dar era de aşteptat să plece înainte de încheierea discuţiilor.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo