Nemerenco, despre başcanul Găgăuziei: "Paraşutată de nişte hoţi, își face poze și evenimente pe ceea ce a realizat guvernarea"

08 noiembrie 2024, 13:44
MyCollages (1)

Ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco este indignată de acţiunile başcanului Găgăuziei, Evghenia Guţul pe care o acuză de "hoţie", afirmând că aceasta a fost "își face poze și evenimente pe ceea ce a realizat guvernarea, adică Ministerul Sănătății". Reacţia vine după ce Guţul a mers într-o vizită la Spitalul raional din Comrat "Isаac Gurfinchel", acolo unde Ministerul Sănătăţii a investit în ultimii doi ani 14 milioane de lei, iar recent a modernizat centrul primar de accident vascular cerebral.

" Astăzi am vizitat această instituție unică de diagnostic și tratament, unde specialiști cu experiență oferă asistență medicală completă pacienților cu simptome și diagnostic de accident vascular cerebral.

În centrul vascular lucrează zilnic o echipă experimentată de medici, un neurolog și un reanimatolog, care, cu ajutorul echipamentului modern, realizează diagnosticul, tratează și salvează viețile pacienților în primele ore după un accident vascular cerebral.

Dezvoltarea sistemului de sănătate și implementarea de noi servicii medicale reprezintă una dintre direcțiile prioritare ale echipei noastre din Comitetul Executiv", este menţionat pe site-ul autorităţilor din Găgăuzia, acolo unde au fost publicate fotografii cu Guţul în timpul vizitei în instituţia medicală.

În replică, ministrul Sănătăţii a scris pe Facebook următoarele:

" Hoția nu înseamnă doar un furt de bani. Hoția înseamnă a fura viitorul oamenilor, a fura din dreptul lor de a fi liberi, de a fi corect informați, de a avea o viață mai bună. Hoție înseamnă a-ți adjudeca ceea ce nu ai făcut pentru a manipula oamenii. Hoția merge la braț cu minciuna, dezinformarea și manipularea.
 
Locuitorilor din UTA Găgăuzia, dar și din raioanele Taraclia, Cimișlia, Cantemir, Leova, Basarabeasca și Cahul, li s-a creat în acest fel acces gratuit la metode performante de diagnostic și tratament ", a mai precizat Nemerenco.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo