
Președintele României, Nicușor Dan, a oferit un interviu pentru presa poloneză. El a spus că ar putea să urmeze modelul din Republica Moldova și să închidă anumite site-uri care promovează dezinformarea.
Într-o discuție cu site-ul polonez de știri Onet, care a durat aproape 13 minute și a avut loc luni, cu prilejul deplasării în Polonia, președintele României Nicușor Dan a vorbit despre susținerea pentru Rafal Trzaskowski, candidat la alegerile prezidențiale din Polonia, despre intrarea Ucrainei în NATO și despre combaterea dezinformării în alegeri, scrie Hotnews.ro.
Ultima întrebare adresată de reporterul, a fost: "Cum aveți de gând să opriți dezinformarea în alegerile următoare? Cum o să opriți dezinformarea din campanie, nu pentru prezidențiale, dar pentru alegerile parlamentare?".
"Cred că sunt două lucruri. În primul rând, nu am un răspuns complet acum, dar din punct de vedere tehnic, știu că autoritățile din Republica Moldova sunt mult mai bune decât ale noastre. Ei au ajuns să închidă unele site-uri care dezinformau și vrem să facem și noi. Desigur, mereu vom avea întrebări despre echilibru, despre libertatea de exprimare. În al doilea rând, este o întrebare despre încrederea oamenilor în autorități, pe care trebuie să o restabilim", a fost răspunsul oferit de Nicușor Dan.
El a susținut și că în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pe care l-a câștigat în fața lui George Simion, votul dezinformat a fost contracarat de "o mobilizare uriașă a societății", care își dorea o direcție pro-europeană.
"Mulți oameni care niciodată nu au vorbit despre politică au atras atenția celor din jur că nu este o alegere între două persoane, ci între două direcții", a adăugat Nicușor Dan.