Noi atacuri ale Israelului în Beirut. Hezbollah a contraatacat, lovind cu rachete nordul Israelului

13 noiembrie 2024, 20:16

Armata israeliană a bombardat suburbiile sudice ale Beirutului, organizând unul dintre cele mai puternice atacuri pe timp de zi asupra zonei controlate de Hezbollah. A fost lovit centrul țării, unde au fost ucise peste 20 de persoane, alte câteva zeci au fost rănite, relatează presa libaneză. Hezbollah a contraatacat, lovind cu rachete nordul Israelului.

Explozii puternice au luminat cerul Beirutului încă de la primele ore ale dimineții, provocând incendii. Deasupra orașului pot fi văzute coloane de fum.

Bombardamentele au avut loc după ce anterior armata israeliană a postat avertismente pentru civili pe rețelele de socializare.

Ulterior Tsahal a anunțat că a lovit ținte ale Hezbollah în zona Dahiyeh din Beirut și a declarat că a dezmembrat majoritatea armelor și instalațiilor de rachete ale grupului. Localnicii vorbesc despre numeroase victime civile.

„Aceasta este casa noastră, aparține unchiului meu. Locuiam aici de 10 ani, și toți cei care trăiau în casă erau civili, nimeni nu avea armă și nici nu făceau parte din vreun grup. Au fost 10 persoane: șase au fost uciși, iar patru sunt încă dați dispăruți. Trei dintre victime sunt copii. Aceasta este o agresiune împotriva civililor. Nimeni nu făcea parte din vreo grupare”.

Israelul susține că a luat măsuri pentru a reduce daunele asupra civililor și acuză repetat gruparea Hezbollah că se infiltrează în mod deliberat în zone civile pentru a folosi locuitorii drept scuturi umane, acuzație pe care Hezbollah o respinge. Militanții, care au ripostat, au lovit cu drone în nordul Israelului.

Două persoane au fost ucise în orașul Nahariya când a fost lovită o clădire rezidențială, a declarat Poliția israeliană. Hezbollah a revendicat ulterior un atac cu dronă care, potrivit organizației, a vizat o bază militară la est de Nahariya.

Israelienii au fost nevoiți să se adăpostească de atacurile dronelor din nord, a declarat armata. Una dintre acestea a lovit curtea unei grădinițe dintr-o suburbie a orașului Haifa, unde copiii au fost duși de urgență într-un adăpost, au declarat salvatorii. Niciunul nu a fost rănit.

Israelul și Hezbollah, susținut de Iran, au avut schimburi de focuri timp de peste un an, în paralel cu războiul din Gaza, dar luptele s-au intensificat de la sfârșitul lunii septembrie, trupele israeliene intensificând bombardamentele în sudul și estul Libanului și făcând incursiuni terestre în satele de frontieră. Peste 3 mii de persoane au fost ucise în loviturile israeliene asupra Libanului în ultimul an, marea majoritate în ultimele șase săptămâni.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo