Noi informații despre accidentul rutier din raionul Sîngerei. Şapte persoane, transportate la spital, printre care doi copii de 4 și un an

17 noiembrie 2025, 09:08

Un accident rutier cu implicarea a douǎ autoturisme s-a produs duminicǎ, 16 noiembrie curent, pe traseul R-13, în apropierea satului Cubolta, raionul Sîngerei. Şapte persoane, priontre care doi minori, au ajuns la spital, în urma impactului.

Coliziunea a avut loc în jurul orei 17:45.

"La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un automobil Volkswagen Sharan, condus de un bărbat de 38 de ani și în care se aflau ca pasageri soția acestuia, în vârstă de 38 de ani, doi copii minori de 4 ani și 1 an, precum și o femeie de 65 de ani, nu ar fi respectat indicatorul „Cedează trecerea”.

În consecință, vehiculul a ieșit pe drumul cu prioritate și a fost lovit lateral de o Skoda Octavia, condusă de un bărbat de 50 de ani, având ca pasageră o femeie de 54 de ani", a declarat pentru NEWTV.MD, ofițera de presǎ a Inspectoratului de Poliție (IP),Sîngerei, Harea Lilea.

Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.

În urma impactului, toate persoanele implicate au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Poliția continuă investigarea circumstanțelor producerii accidentului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo