Noi reguli la efectuarea transportului rutier de mărfuri pe teritoriul Ungariei în funcție de traseul utilizat, anunțǎ ANTA

31 decembrie 2025, 08:30

Începând cu 1 ianuarie 2026, tranzitul teritoriului Ungariei cu vehicule de transport rutier de mărfuri va fi permis doar pe o rețea de drumuri desemnată, anunțǎ Agenția Națională Transport Auto (ANTA).

Potrivit autorităților ungare, traficul rutier va fi orientat, în principal, pe autostrăzi, acestea urmând a fi părăsite doar în apropierea destinației finale și pe cea mai scurtă distanță necesară, iar pe anumite sectoare ale rețelei de drumuri adiționale vor fi instituite restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj. Măsura are drept scop protejarea infrastructurii rutiere.

Astfel, operatorii de transport rutier care tranzitează sau au ca destinație finală teritoriul Ungariei pot fi supuși unor noi restricții de circulație, în funcție de traseul utilizat.

 ANSA precizeazǎ cǎ informațiile privind rețeaua de drumuri de tranzit, condițiile de circulație, precum și harta interactivă a drumurilor cu restricții pentru vehiculele de mare tonaj, vor fi disponibile pe pagina web a Punctului Național de Acces (NAP),gestionat de Compania Națională de Drumuri Publice din Ungaria, accesibilă la următorul link: https://napportal.kozut.hu/en/#/.

Având în vedere aceste aspecte, Agenția Națională Transport Auto le recomandă operatorilor de transport rutier să consulte din timp informațiile oficiale disponibile și să-și planifice traseele în conformitate cu noile cerințe aplicabile pe teritoriul Ungariei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo