,, Nu avem niciun răspuns.''Măsurile propuse de autorităţile de la Chişinău pentru îmbunătăţirea situaţiei energetice din regiunea transnistreană

05 ianuarie 2025, 14:01

Situaţia energetică în regiunea transnistreană s-a deteriorat rapid şi este una îngrijorătoare, după ce Gazprom a sistat complet contractul de livrare a gazelor naturale, susţine secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan. Oficialul a precizat că în contextul în care rețelele celor două maluri sunt interconectate, autorităţile de la Chişinău ,,monitorizează atent situaţia''.

,,După oprirea livrărilor de gaz către localităţile rurale şi către întreprinderi, cu excepţia celor alimentare, a agentului termic şi apei calde către locuitorii din oraşe, consumatorii casnici din stânga Nistrului au început să se încălzească cu echipamente electrice. Acest fapt a dus la suprasolicitarea rețelelor şi a creat un deficit de circa 65 MW de energie electrică în regiune''  a scris, duminică, secretarul de stat al Ministerului Energiei, într-o postare pe Facebook.

În contextul deconectărilor planificate din regiune care au loc de la începutul lunii ianuarie curent, Constantin Borosan spune că dacă nu va fi deconectat un număr suficient de consumatori, există riscul să cadă întregul sistem, căci rețelele electrice de distribuție de pe malul stâng sunt suprasolicitate.

Consumul în sectorul rezidențial a crescut de circa 2 ori şi a anulat practic efectul reducerii acestuia de la sistarea activității întreprinderilor, a declarat acesta.

..Încă la ședința din 11 decembrie 2024 pe platforma Ministerului Energiei cu întreprinderile energetice, inclusiv întreprinderile de pe malul stâng al Nistrului, a fost propus ca Tiraspoltransgaz să considere achiziționarea gazelor naturale de pe bursa BRM, ca alternativă în caz de oprire livrărilor de la Gazprom.Suplimentar, la ședința pe platforma Ministerului Energiei din 20 decembrie 2024 cu întreprinderile energetice, inclusiv MGRES și Tiraspoltransgaz, a fost propusă modalitatea de cooperare prin achiziția de gaze naturale de către Energocom și prelucrarea lor în energie electrică la MGRES. Până astăzi nu avem niciun răspuns la această formă de cooperare'', a mai scris Borosan.

Moldovagaz și Energocom au propus, la data de 2 ianuarie 2025, Tiraspoltransgaz un mecanism funcțional de achiziție a gazelor naturale de pe piețele regionale.

,,Pe 31 decembrie 2024 au fost testată cu succes ruta Trans-Balcanică și achiziția de pe bursa de gaze din Bulgaria. În aceeași zi pe 2 ianuarie 2025 Tiraspoltransgaz a refuzat această formă de cooperare'' a explicat secretarul de stat al Ministerului Energiei.

Acesta a reiterat necesitatea consumului rațional al energiei, mai ales în orele de vârf, când aceasta este importată la preț mai mare.

,,În continuare este importantă reducerea consumului de energie electrică în orele de vârf dimineața 7-11 și seara 18-23. O parte din activități poate fi mutată în orele de noapte, acolo unde este posibil. Agenții economici care își pot organiza activitatea în orele de gol și au instalate contoare inteligente compatibile, beneficiază și de tarif diferențiat, mai mic, în orele de noapte'', a mai scris acesta.

Oficialul a subliniat că, la moment, consumul de energie electrică, pe malul drept, este acoperit în baza producerii la centralele electrice cu termoficare din Chișinău și Bălți, centrala hidroelectrică de la Costești, sursele regenerabile de energie instalate în toată țara și importul de energie electrică din România, atât în baza contractelor bilaterale cât și de pe bursă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo