"Nu avem pretenţii". Mesajul mamei Andreei, copila dispărută în pădurea din Străşeni

16 aprilie 2025, 19:40
b8341ce4d9247535661a9002a5fb2755

Mama fetiţei în vârstă de zece ani, care sâmbătă s-a pierdut în timpul unei competiţii în pădurea din Străşeni, iar ulterior a fost găsită de către un grup de voluntari, a transmis un mesaj de mulţumire persoanelor implicate în operaţiunea de căutare. Femeia a menţionat că Andreea se simte bine şi a solicitat oamenilor să nu lanseze acuzaţii în adresa familiei sau a organizatorilor competiţiei.

"Ţin să aduc încă o dată sincere mulțumiri tuturor care ne-au fost alături în căutarea fetiței noastre, dar am și o rugăminte către cei care comentează urît, atît despre noi părinții, cît și despre centrul de turism al casei de creație chișcăreni. De acuzat pe cineva e ușor, dar cred că ar fi cazul să ne gîndim și la copiii noștri un pic, pentru că ei iubesc foarte mult această activitate de sport. În loc să acuzăm, ar trebui să venim cu soluții pentru siguranța copiilor noștri, noi părinții Andreei nu avem careva pretenții împotriva antrenorului, domnul Gheorghe Mereuță și nici a doamnei Natalia Mereuță", a transmis femeia.

De asemenea, mama copilei a precizat că, în pofida celor întâmpplate, fata se simte bine:

"Fetița noastră este bine, nu are careva urmări grave în urma acelei întîmplări. Direcția centrului din care face parte Andreea a fost mereu alături de noi și s-au implicat foarte mult în căutările fetiței noastre și eu cred că acest centru face foarte multe lucruri frumoase pentru copii noștri. Orice părinte își dorește ca copilul său să petreacă mai puțin timp în fața telefonului, eu cred că aceste centre care muncesc enorm de mult cu copiii noștri ar trebui să activeze în continuare. Împreună putem face multe lucruri frumoase.Mulțumim", a conchis aceasta.

Amintim că fetița în vârstă de zece ani, originară din Sîngerei, a dispărut sâmbătă în timpul unei competiții naționale desfășurate în pădurea dintre localitățile Căpriana și Ciobanca, raionul Strășeni. Aceasta a fost găsită în viață în jurul orei 2:00, la aproximativ 20 de kilometri de locul dispariției.

Ea fusese dată dispărută în jurul orei 16:00, moment în care organizatorii competiției au observat că nu a ajuns la punctul de finish. Competiția sportivă, la care luau parte 150 de copii și 50 de adulți din mai multe localități, a început la ora 13:00.

În misiunea de căutare au fost implicaţi atât oamenii legii, salvatorii, dar şi mai mulţi voluntari.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo