
O femeie de 39 de ani din Republica Moldova a murit duminică, 20 iulie, după ce a căzut de la etaj, la Clinica Pediatrie II din Cluj-Napoca. Ea era internată cu copilul în vârstă de 2 luni, care a rămas deocamdată în grija medicilor, scrie presa din România.
"La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 08.10, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, la o unitate spitalicească de pe strada Crişan, din municipiu, o femeie ar fi căzut de la înălţime. Echipajele de poliţie deplasate la faţa locului au constatat că persoana în cauză este o femeie de 39 de ani, din Republica Moldova", a transmis, duminică, IPJ Cluj.
Sursa citată a precizat că echipajul medical aflat la faţa locului a constatat decesul femeii:
"În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii incidentului", a mai transmis Poliţia.
Potrivit Cluj24, incidentul s-a produs la Clinica Pediatrie II din Cluj-Napoca.
"Femeia a căzut de la etajul doi al clădirii. Un echipaj al Ambulanței a ajuns de urgență, s-a făcut resuscitarea, însă nu a putut fi salvată", a declarat pentru Cluj24.ro dr. Daniela Dreghiciu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii din Cluj-Napoca.
Femeia era internată cu copilul, în vârstă de 2 luni, iar acesta este în continuare în grija medicilor.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ