O pasăre prădătoare, filmată în centrul Capitalei: Cât e de periculoasă

22 august 2024, 18:15

O pasăre prădătoare a fost observată vânând în centrul Chișinăului. Inițial, pe rețelele sociale se presupunea că este un vultur, dar specialiștii au comunicat pentru Realitatea.md că este un uliu porumbar.

Este o specie obișnuită în țara noastră, potrivit Silviei Ursu, ornitolog la Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.

„Pasărea filmată face parte din familia mai extinsă a acvilelor. Acea pasăre de pradă care are gheare ascuțite și cioc ascuțit este în măsură să omoare prada și să se hrănească cu ea, ceea ce a făcut pasărea respectivă în video. Există mai multe specii care vânează porumbei și acest lucru se întâmplă des”, a declarat Silvia Ursu.

Ea a adăugat că în oraș avem multe specii de prădătoare, iar prezența lor este foarte firească. Uliul nu prezintă niciun pericol pentru oameni.

„Situația filmată azi nu este o raritate și nici nu e o premieră. E la ordinea zilei. Ca păsări de pradă care locuiesc în oraș, noi avem șoimi, ulii, acvile. În afara orașelor, în habitatele astea de câmpii, păduri, lacuri, zone înclinate, avem mult mai mult păsări răpitoare, avem mai multe specii”, a precizat specialista.

De asemenea, Silvia Ursu a declarat că în Republica Moldova nu există vulturi. Aceștia au dispărut încă în perioada sovietică, din cauza politicilor agrare severe și intensive, care au dus la dispariția mai multor specii.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo