
O tânără cu cetăţenie româno-moldoveană, în vârstă de 24 de ani, căutată de către autorităţile din Grecia pentru implicarea sa într-o rețea internațională de trafic de persoane a fost depistată de către poliţiştii de frontieră în PTF Oancea.
"În data de 07 noiembrie a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare, o persoană cu cetăţenie româno-moldoveană, în vârstă de 24 de ani, pasageră într-un autoturism. La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele acesteia există o alertă europeană de punere în aplicare a unui mandat de arestare, gestionată de către autorităţile din Grecia, femeia fiind căutată pentru implicarea sa într-o rețea internațională de trafic de persoane. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Galați în vederea luării măsurilor legale ce se impun", informeazǎ Poliția de Frontierǎ Iași, într-un comunicat.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ