Un grup de senatori din Republica Cehă se află, în perioada 22 – 25 aprilie, într-o vizită în Republica Moldova. Din delegația cehă fac parte membri ai Comisiei pentru afaceri cu Uniunea Europeană și ai Comisiei pentru economie, agricultură și transport a Senatului Republicii Cehe.
Delegația are planificată o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În cadrul vizitei, senatorii cehi vor discuta și cu deputați din mai multe comisii permanente din Parlamentul Republicii Moldova: Comisia economie, buget și finanțe; Comisia agricultură și industrie alimentară; Comisia administrație publică și dezvoltare regională; Comisia politică externă și integrare europeană.
Agenda vizitei mai include o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.
Discuțiile se vor axa pe progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană, precum și pe oportunitățile de intensificare a relațiilor moldo-cehe în diverse domenii-cheie.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ