
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, de comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger” cercetează penal un tată și un fiu din Ocnița, care i-ar fi cerut 130.000 de euro unui bărbat care-și dorea să revină-n Otaci, ca să locuiască în casa părintească.
Mai mult decât atât, atunci când proprietarul și-a obținut acest drept prin instanța de judecată, iar executorul judecătoresc a sosit la fața locului ca să asigure accesul în casă al bărbatului șantajat, acesta ar fi fost amenințat, ulterior inclusiv prin rețelele de socializare (având la bază acțiuni violente prin utilizarea armei de foc).
Urmare a acestui șantaj din 2024, bărbatul cu vârsta de 55 de ani a apelat la autoritățile de drept pentru pornirea unui dosar penal pentru șantajul la care a fost supus de către cei doi cu vârste de 40 și 74 de ani. Potrivit informațiilor din cadrul urmăririi penale pornite, cei doi și-ar fi asumat acest rol ilegal de decidenți din motivul că bărbatul s-ar fi înstrăinat de comunitatea din Otaci și, deci, și-ar fi pierdut dreptul să revină ca să locuiască în casa părintească. În acest scop, tatăl și fiul au recurs la amenințări cu răfuiala fizică împotriva bărbatului.
Prin urmare, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS),în privința fiului învinuit care nu se afla în Moldova, a fost emis un mandat de căutare, iar la sosirea lui la punctul frontieră de la Costești, a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. În continuare, de rând cu acesta este cercetat penal și tatăl dânsului, care în virtutea vârstei înaintate și a riscurilor reduse de împiedicare a cercetării penale este investigat în libertate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ