CNA a descins cu percheziții la o companie turistică și o instituție medicală privată din Capitală, într-un dosar de corupție

20 mai 2025, 12:38
img

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău au efectuat mai multe percheziții la sediul unei companii turistice și al unei instituții medicale private din Capitală.

Reprezentanţii acestora sunt bănuiți că ar fi pretins câte o mie de euro mită de la mai multe persoane pentru a le elibera certificate medicale care atestă lipsa anumitor afecțiuni sau diagnostice. Documentele erau necesare pentru angajarea acestora în afara Republicii Moldova.

"În urma acțiunilor de urmărire penală au fost depistate obiecte și documente importante pentru cauza penală, iar persoanele vizate urmează a fi cercetate în stare de libertate, cu recunoașterea și audierea lor în calitate de bănuiți.

Precizăm că unul dintre bănuiți este cercetat de CNA într-un alt dosar de pretindere de mită în valoare de peste jumătate de milion de lei, pentru influențarea unei decizii de judecată. Potrivit datelor anchetei, bărbatul ar fi susținut că ar avea influență asupra unor persoane cu funcție de demnitate publică și că le-ar putea determina să intervină pentru a elibera de răspundere penală o persoană acuzată de trafic de ființe umane. Pentru acest serviciu, ar fi cerut 31.000 de euro, aproximativ 603.000 de lei, și ar fi primit 20.000 de euro, aproximativ 389.400 de lei, de la persoana interesată", transmit oamenii legii.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo