Olesea Stamate: La referendum 17% din alegători pot decide modificările din Constituție

03 iulie 2024, 07:45

Comasarea alegerilor prezidențiale cu referendumul republican constituțional a fost necesară pentru a asigura o prezență mai mare la urne. Declarația a fost făcută de vicepreședinta PAS, deputata Olesea Stamate, în cadrul emisiunii "Rezoomat" de la RliveTV. Potrivit Codului Electoral, pragul de validare a referendumului este de 33%, iar Constituția va fi modificată dacă mai mult de jumătate din alegătorii care vor avea o opțiune de vot, vor vota în favoarea noului text al Legii Supreme. Olesea Stamate recunoaște că 17% dintre alegători ar putea decide soarta referendumului și îndeamnă oamenii să participe activ la scrutinul din toamnă, notează IPN.

"Pragul de 50% plus 1, este stabilit de Constituție doar pentru cele patru întrebări fundamentale din Constituție. Alt prag, mai mic, poate fi stabilit pentru subiecte care nu vizează neutralitatea, integritatea, suveranitatea și independența Republicii Moldova. Respectiv, acesta este pragul stabilit de legiuitor în Codul Electoral. Din punctul meu de vedere, nu este foarte mult ca 17% să decidă privind modificările din Constituție. Tocmai din acest motiv este necesară combinarea referendumului cu un alt tip de scrutin, pentru a mobiliza mai mulți cetățeni să participe la referendum. Istoric, în Republica Moldova, cele mai multe referendumuri au fost invalidate din cauza prezenței mici, iar la alegeri cetățenii vin mai activ. Respectiv, sperăm că cei care vin la alegeri, vor participa și la referendum", a precizat vicepreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate.

Stamate respinge acuzațiile că partidul de guvernare ar fi dat startul campaniei electorale pentru referendum înainte de termenul stabilit de Codul Electoral.

Referendumul republican constituțional va fi organizat la 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Întrebarea supusă referendumului va fi: "Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?"

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo