Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a avertizat, luni, că ratele de vaccinare a copiilor din întreaga lume stagnează şi nu au revenit încă la nivelurile de dinaintea pandemiei de COVID-19, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Comparativ cu nivelul din 2019, pre-pandemic, un număr suplimentar de 2,7 milioane de copii erau încă nevaccinaţi, sau erau vaccinaţi incomplet, în 2023, au indicat Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-o declaraţie comună.
"Ultimele tendinţe arată că multe ţări continuă să neglijeze prea mulţi copii", a menționat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.
În 2023, doar 84% dintre copiii aflaţi la vârsta la care ar fi trebuit să fie vaccinaţi împotriva difteriei, tetanosului şi pertussis (DTP),sau 108 milioane, au primit efectiv trei doze din acest vaccin, a treia doză servind drept marker cheie al acoperirii vaccinale la nivel mondial, conform datelor publicate de agenţiile sanitară şi pentru copii ale ONU. Acest procent nu s-a schimbat din 2022, ceea ce înseamnă că progresul modest observat în acel an, după scăderea bruscă din cauza crizei COVID-19, a „stagnat”, au subliniază agenţiile ONU. Această rată era de 86% în 2019, înainte de pandemie.
În 2023, 14,5 milioane de copii din întreaga lume se aflau în categoria „zero doze” - nu primiseră nicio doză de vaccin, o cifră în creştere, după 13,9 milioane în 2022 şi 12,8 milioane în 2019, potrivit datelor publicate luni.
Jumătate dintre copiii nevaccinaţi din întreaga lume trăiesc în 31 de ţări afectate de conflicte, unde sunt expuşi în special la unele boli ce pot fi prevenite, ca urmare a insecurităţii şi a accesului insuficient la alimente şi servicii de sănătate. În aceste ţări, copiii au, de asemenea, un risc mult mai mare de a rata dozele de rapel necesare.
Un număr de 6,5 milioane de copii din întreaga lume nu au primit a treia doză de vaccin DTP, necesară pentru a asigura o protecţie eficientă. Aceste disparităţi în acoperirea vaccinală favorizează dezvoltarea anumitor boli, precum rujeola.
OMS şi UNICEF şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la întârzierea vaccinării împotriva rujeolei - una dintre maladiile cele mai infecţioase - pe fondul unei explozii de epidemii în întreaga lume.