Poliţia a efectuat pe parcursul acestei săptămâni operaţiunea "Motociclistul". În cadrul acestei operațiuni, mai mulți conducători ai mijloacelor de transport au fost depistați încălcând legea și normele rutiere.
Potrivit oamenilor legii, printre aceștia se numără doi bărbați de 25 și 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni și aveau concentrații de alcool în aerul expirat de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l. De asemenea, au fost depistați cinci motocicliști fără permis de conducere. Trei dintre ei nu aveau plăcuțe de înmatriculare la motociclete, iar unul prezenta o concentrație de alcool de 0,76 mg/l în aerul expirat.
Tot în aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără permis. Acesta avea o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat.
Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ