Parada militară de la Moscova: Ce a spus Putin despre războiul din Ucraina

09 mai 2025, 12:20
Embed:

În Piața Roșie din Moscova a avut loc parada militară cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial. La eveniment au participat peste 11.000 de militari, fiind prezentate dronele „Geran-2”, „Orlan-10”, „Lancet” și „Harpia”, precum și ”Giațint-K”.

La ceremonia festivă au fost prezenți lideri din peste 20 de state, iar pe Piața Roșie au defilat militari din China, Vietnam, Egipt, Laos, Mongolia, Myanmar și fostele republici sovietice.

Mesajul lui Putin

Preşedintele rus a felicitat pe toată lumea cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei și a spus că 9 mai este cea mai importantă sărbătoare pentru ruşi.

”Astăzi, suntem cu toţii uniţi de sentimente de bucurie şi tristeţe, mândrie şi recunoştinţă, admiraţie faţă de generaţia care a înfrânt nazismul şi a câştigat libertatea şi pacea pentru întreaga omenire cu preţul a milioane de vieţi. Păstrăm cu fidelitate memoria acestor evenimente istorice şi triumfătoare. Şi, ca moştenitori ai învingătorilor, sărbătorim ziua de 9 mai ca pe o sărbătoare de familie, ca pe cea mai importantă pentru ţară, pentru întreg poporul, pentru fiecare familie, pentru fiecare dintre noi”, a spus Putin în introducerea alocuţiunii sale.

”Ne amintim lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial şi nu vom fi niciodată de acord cu denaturarea evenimentelor sale, cu încercările de a-i justifica pe călăi şi de a-i calomnia pe adevăraţii învingători”, a menţionat Putin.

”Datoria noastră este să apărăm onoarea soldaţilor şi comandanţilor Armatei Roşii, marele eroism al reprezentanţilor diferitelor naţionalităţi, care vor rămâne pentru totdeauna în istoria mondială ca soldaţi ruşi”, a punctat președintele rus.

”Adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră”, a proclamat liderul de la Kremlin înainte de a menţiona actualul război din Ucraina.

”Întreaga ţară, societate, popor susţin participanţii la operaţiunea militară specială. Suntem mândri de curajul şi hotărârea lor, de acea forţă spirituală care ne-a adus întotdeauna numai victorie”, a spus Putin, care şi-a lansat invazia la scară largă din Ucraina, în februarie 2022, sub denumirea de „operaţiune militară specială”.

”Vom aminti întotdeauna că deschiderea celui de-al doilea front în Europa – după bătăliile decisive de pe teritoriul Uniunii Sovietice – a apropiat victoria. Apreciem înalt contribuţia la lupta noastră comună a soldaţilor armatelor aliate, a participanţilor la Rezistenţă, a poporului curajos al Chinei. A tuturor celor care au luptat pentru un viitor paşnic”, a mai spus Putin. 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo