Ion Creangă, şeful Direcţiei Juridice a Parlamentului, care are statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcţie pe durata desfăşurării investigaţiilor.
" Funcționarul din cadrul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție, conform legislației în vigoare, pe durata desfășurării investigațiilor realizate de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Conducerea Parlamentului, de comun cu Secretariatul Parlamentului acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea continuării obiective a investigațiilor și elucidării cazului " mai anunţă Legislativul
Amintim că miercuri, 31 iulie, Serviciul Informaţii şi Securitate a descins cu percheziţii la Parlament. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii şi Cauze Speciale a anunţat că au fost reţinuţi un funcţionar al Legislativului, dar şi un poliţist de frontieră, ambii fiind bănuiţi de trădare de patrie şi complot împotriva Republicii Moldova. Mai exact, cei doi sunt acuzaţi că ar fi oferit informaţii unui angajat al amabasadei Federaţiei Ruse pentru a dăuna intereselor Republicii Moldova.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ