Partidul "Democrația Acasă" a depus repetat actele la CEC

23 iulie 2025, 19:39

Partidul Politic "Democrația Acasă" a depus din nou actele la Comisia Electorală Centrală (CEC),după ce anterior i-a fost respinsă înregistrarea în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, din cauza unor nereguli procedurale. Printre motivele invocate s-a numărat și faptul că doar 14 candidați de pe lista formațiunii s-au prezentat personal pentru a semna documentele, sub minimul legal de 51 de persoane, transmite IPN.

De această dată, 67 de candidați au semnat actele, iar formațiunea se menține, preliminar, pe poziția a doua în buletinul de vot. Ordinea devine finală după înregistrarea în cursa electorală. CEC are la dispoziție șapte zile pentru a examina dosarul și a emite o decizie.

Pe prima poziție în buletinul de vot, tot provizoriu, se află Partidul Acțiune și Solidaritate, care a depus actele duminică și așteaptă validarea.

Pe parcursul zilei de miercuri, Dina Carpinschi și Marcel Darie au solicitat listele de subscripție pentru a colecta semnături de la susținători. În total, zece persoane și-au anunțat intenția de a candida ca independent la funcția de deputat, fiecare fiind obligat să adune între 2000 și 2500 de semnături. Femeile beneficiază de o prevedere specială: pot candida cu cel puțin 1000 de semnături adunate.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor la CEC este 19 august.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo