Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) s-a întrunit în şedinţa Consiliului Politic Naţional, sâmbătă, 12 aprilie. Potrivit informaţiilor, membrii partidului de la guvernare au discutat despre "menţinerea parcursului pe drumul de integrare europeană", dar şi despre alegerile parlamentare, care ar urma să aibă loc în toamnă.
"Ne așteaptă un an responsabil - urmează să muncim pentru a obține, din nou, încrederea cetățenilor la alegerile parlamentare. Este un test electoral, pentru noi ca forță politică, dar și pentru viitorul european al țării noastre. Nu ne putem permite să punem în pericol parcursul european, în condițiile în care vedem tot mai mulți actori politici care încearcă să deturneze toate eforturile făcute până acum. Moldova trebuie să ajungă în Uniunea Europeană în următorii câțiva ani - acesta este proiectul generației noastre.
Integrarea noastră europeană deja a început. Zilnic încep sau se dau în exploatare proiecte de dezvoltare așteptate de ani de zile. Vom continua în același ritm, însă nu o vom putea face fără ajutorul european. De aceea, suntem uniți și determinați să muncim în continuare pentru a duce țara acolo unde îi este locul- în rândul țărilor dezvoltate", se arată în mesajul celor din PAS.
În cadrul şedinţei a participat şi şeful statului, Maia Sandu, chiar dacă, o hotărâre a Curții Constituționale explică faptul că "președintele Republicii Moldova nu poate fi membru al unui partid politic şi nu poate promova sub nicio formă interesele unui partid politic".
Maia Sandu a renunțat la calitatea de membru de partid și de președinte al PAS în decembrie 2020, după ce a câștigat alegerile prezidențiale.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ