PAS se vrea concurent electoral la referendum cu opțiunea "DA". Va depune dosarul de înregistrare la CEC

10 septembrie 2024, 14:37
Partidul Acțiune și Solidaritate se pregătește de intrarea oficială în campania de promovare a referendumului privind integrarea europeană, care va avea loc pe 20 octombrie 2024. În cadrul unei conferințe de presă, liderul fracțiunii parlamentare a PAS, Igor Grosu, a anunțat că astăzi, 10 septembrie, va fi depus la Comisia Electorală Centrală dosarul de înregistrare a PAS în calitate de participant la referendum cu opțiunea "Da".
"Colegii mei vor merge astăzi la CEC, vor depune actele din partea PAS. Sperăm că în decurs de 3 zile CEC să vină cu o decizie, ca ulterior PAS să poată desfășura campania pentru referendum. Ieri, în cadrul Consiliului Național Politic al PAS, am votat unanim decizia de a ne înregistra în calitate de participant la referendumul din 20 octombrie și vom pleda pentru referendum. După mai bine de 30 de ani, Moldova e tot mai aproape să fie membru al UE. Am încredere în oamenii din această țară și sunt sigur că vom alege pacea și libertatea.", a precizat Igor Grosu.
Grosu a menționat că e timpul ca și în Constituție să fie clar scris că locul Republicii Moldova e în marea familie a UE.
"Vin cu un îndemn către toate partidele, asociațiile din țară, din diasporă să participăm activ în promovarea referendumului. Această decizie e mai importantă decât polemicile între partide", a punctat Igor Grosu.
Amintim că referendumul republican constituțional va fi organizat pe 20 octombrie. Cetățenii vor răspunde la întrebarea "Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?". 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitati

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo