Guvernul va aproba miercuri, 29 ianuarie, programul individual al programului cu NATO pentru următorii trei ani. Documentul stabilește patru obiective strategice și mai multe obiective secundare ale cooperării cu Alianța Nord-Atlantică. El va substitui programele anterioare de cooperare, transmite ZVON.MD
Potrivit documentului elaborat de Cancelaria de Stat, de la începutul invaziei pe scară largă asupra Ucrainei, spațiul aerian moldovenesc a fost în repetate rânduri încălcat de rachete și drone lansate de Federația Rusă.
"Pentru a-și consolida securitatea spațiului aerian, Republica Moldova, împreună cu partenerii internaționali, învestește în modernizarea sistemului de supraveghere aeriană și apărare antiaeriană", se menționează în viitorul program de cooperare Moldova-NATO.
Acesta prevede că de comunicarea strategică și diplomația publică va fi responsabil Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării, iar de securitatea cibernetică - Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Ministerul Afacerilor Interne se va ocupa de promovarea politicilor privind egalitatea de gen și rolului femeilor în asigurarea păcii și securității. Asta în timp ce președintele SUA, Donald Trump, a dispus eliminarea din armată a principiilor diversitate, egalitate și incluziune.
Cele patru obiective strategice din documentul elaborat de Cancelaria de Stat sunt aprofundarea dialogului politic și cooperării practice Republica Moldova – NATO, pentru a spori nivelul de informare și conștientizare a situației de securitate, a promova pacea și securitatea internațională și pentru a consolida ordinea internațională, bazată pe reguli și norme. Obiectivul strategic 2 constă în implementarea de către țara noastră a standardelor euroatlantice în instituțiile de apărare și securitate, își sporește capacitatea de apărare și crește interoperabilitatea cu partenerii și aliații NATO. Obiectivul strategic 3 presupune că Republica Moldova este rezilientă și pregătită să prevină și contracareze provocările hibride printr-o abordare cuprinzătoare la nivel național. Cel de-al patrulea obiectivul strategic presupune că Republica Moldova și NATO își extind cooperarea în combaterea provocărilor comune la adresa securității.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ