Patru persoane candidează la funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Consiliul Superior al Procurorilor anunță despre finalizarea etapei de recepționare a dosarelor, data limită fiind 26 august.
Astfel, au fost înregistrați următorii candidați:
- Ion Neguriță – procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Ialoveni;
- Victor Furtuna – procuror-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale;
- Andrei Mațco – avocat;
- Alexandru Machidon – adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
În perioada următoare Consiliul Superior al Procurorilor va aproba componența nominală a Comisiei speciale responsabilă de etapa preselecției candidaților, care constă în examinarea dosarelor depuse și interviul.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ