În perioada 25 decembrie - 8 ianuarie, școlarii din Moldova vor fi în vacanță. În acest context, șeful direcției Educație din Chișinău, Andrei Pavaloi, a venit cu un îndemn, în cadrul ședinței Primăriei, către părinți și copii să respecte regulile de securitate pentru a se evita diverse situații critice, incidente periculoase sau chiar accidente.
"Copiii ies în vacanță în perioada 25 decembrie -8 ianuarie, pe o perioadă de 15 zile. În acest context, îndemnăm copiii să respecte regulile de securitate ca să nu avem incidente sau accidente", a precizat Andrei Pavaloi.
Totodată, Pavaloi a precizat că în perioada vacanței, cele 13 centre de creație din Capitală vor activa.
"Au fost fiind înscriși peste 14.000 de copii în 615 de cercuri, iar activitatea acestor copii va fi monitorizată de 433 de cadre didactice", a subliniat șeful direcției Educație din Chișinău.
Andrei Pavaloi s-a referit și la activitatea grădinițelor în perioada 25 decembrie -8 ianuarie:
"În perioada respectvă grădinițele vor activa ca de obicei, cu excepția zilelor declarate libere, 25 decembrie, 1 ianuarie, 7 și 8 ianuarie, iar în perioada din ajunul sărbătorilor grădinițele vor activa cu o oră-două mai puțin".
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.